Пресс-релиз - Simona Halep a încheiat detașat pe primul loc în Clay Court Power Rankings
Simona Halep a încheiat detașat pe primul loc în Clay Court Power Rankings
Simona Halep a terminat pe primul loc, în acest an, într-un clasament realizat de WTA pe baza punctelor obținute de jucătoare pe zgură, în ultimele patru sezoane. Finalista de la Roland Garros 2017 a terminat cu 6221,25 puncte în WTA Clay Court Power Rankings, cu mai mult de 1.500 de puncte față de Serena Williams.
Topul a fost realizat pe baza punctelor obţinute în turneele desfăşurate pe zgură în perioada 2014-2017. Astfel, competiţiile din 2017 şi 2016 au avut o pondere de 100%, cele din 2015 de 75%, iar cele din 2014 de 50%.
În perioada analizată, Halep a jucat de două ori finala la Roland Garros (2014, 2017), a fost de două ori campioană la Madrid (2016, 2017), a jucat finală la Roma (2017) şi a ajuns în semifinale la Stuttgart (2017).
Podiumul a fost completat de către Garbine Muguruza, campioana din 2016 de la Roland Garros, în timp ce Maria Sharapova, care cucerit titlul la Paris în 2014, s-a clasat abia pe locul al patrulea.
După ce a învins-o pe Simona Halep în finala celui de-al doilea turneu de Grand Slam din 2017, Jelena Ostapenko a urcat doar până pe locul nouă.