Мы используем куки, чтобы улучшить ваш игровой опыт и проанализировать наш трафик. Мы также обмениваемся информацией об использовании нашего сайта с нашими социальными медиа, рекламой и аналитикой партнеров.
Детали OK
Мы используем куки, чтобы улучшить ваш игровой опыт и проанализировать наш трафик. Мы также обмениваемся информацией об использовании нашего сайта с нашими социальными медиа, рекламой и аналитикой партнеров.
Детали OK
ПодробностиБлогУсловия пользования Политика конфиденциальности

Пресс-релиз - Primele reacții ale lui Rossi și Marquez după incidentul din Olanda.

Primele reacții ale lui Rossi și Marquez după incidentul din Olanda.

Valentino Rossi s-a impus în Marele Premiu al Olandei la Moto GP, după o cursă cu un final extrem de spectaculos. Plecat din pole position, italianul a avut emoții până la final, când Marquez a încercat o ultimă depășire.

Ibericul nu a reușit decât să-i schimbe traiectoria lui Rossi, care a "tăiat" ultimul viraj și a trecut linia de sosire pe o roată. Aceste ultime secunde ale cursei vor fi analizate de comisarii cursei pentru stabilirea ierarhiei finale, dar Rossi are șanse mici să piardă victoria.

La finalul cursei din Olanda cei doi au vorbit despre incidentul din finalul întrecerii. Valentino Rossi a explicat cum a trăit ultimul viraj al Grand Prix-ului de la Assen. Italianul e convins că nu a făcut nimic pentru care ar merita să fie penalizat.

"Cred că am făcut o cursă bună încă de la început. Am plecat din pole position și a fost mult mai ușor decât dacă aș fi plecat din linia a treia. Am forțat de la început însă n-am putut să mă desprind de Marc și la fel s-a întâmplat și spre final. La un moment dat mi-am făcut griji pentru că mergeam la limită. Marc m-a depășit apoi, dar știam că pot mai mult. Am avut un avans destul de mic în ultimul tur, am sperat ca el să nu recupereze, dar a reușit. Când am ajuns la ultimul viraj deja mergeam la limită. Pe Marc l-am văzut în ultima clipă, am încercat să evit contactul însă era deja prea târziu. Ne-am atins așa că a trebuit să tai virajul și am avut noroc că am putut controla motocicleta pe pietriș pentru că a fost foarte greu. Cred că a fost o luptă foarte frumoasă, la fel ca și ultima dată, când el s-a impus" a explicat Rossi.

De partea celalată, Marquez s-a arătat puțin dezamăgit de deznodământul întrecerii disputate pe teren olandez și la final a trimis și o mică "înțepătură" către rivalul dar și idolul său, Valentino Rossi.

"Nu vă puteți imagina ce simt, sunt foarte fericit că am revenit în top. Am luptat pentru victorie și acesta a fost cel mai important lucru. Sunt fericit pentru că de obicei aici am probleme, dar am putut să mă bucur din nou pe deplin de motocicleta mea cu toate că întotdeauna mai sunt lucruri de imbunătățit. Am fost calm în timpul cursei, l-am studiat pe Rossi foarte mult ca să pot să-mi dau seama când pot să-l atac și să-l depășesc. Am făcut o eroare cu 3 tururi înainte de final, însă m-am redresat apoi. Toată cursa m-am concentrat pentru a studia perfect ultimul viraj, am știut unde să mă poziționez ca să-i limitez spațiul de manevră dar nu m-a așteptam să taie. Una peste alta cred că am câștigat cursa, însă 5 puncte nu contează pentru mine. E important pentru mine și echipă că am avut o cursă bună mai ales pe un circuit pe care am avut probleme în trecut. Azi am învățat niște lucruri despre motocross de la Rossi!" a declart campionul mondial.

2015-06-30 08:21:58 DoRuF1
Лайки: 0 | Рейтинг: 0.00