プレスリリース - OFICIAL! Fernando Alonso la McLaren! Si Prima zi a lui Vettel la Ferrari!
OFICIAL! Fernando Alonso la McLaren! Si Prima zi a lui Vettel la Ferrari!
McLaren-Honda a anuntat, joi, ca pilotii titulari ai echipei in sezonul 2015 al Campionatului Mondial de Formula 1 vor fi spaniolul Fernando Alonso si britanicul Jenson Button, in timp ce danezul Kevin Magnussen va indeplini rolul de pilot de teste si de rezerva.
Fernando Alonso, 33 de ani, dublu campion mondial cu Renault, in 2005 si 2006, si-a reziliat de curand contractul cu Ferrari pentru a reveni la McLaren, unde a mai concurat in sezonul 2007.
Experienta lui Jenson Button, 34 de ani, campion mondial in 2009, cu Brawn GP, a contat in alegerea coechipierului lui Alonso, in fata tineretii lui Magnussen, 22 de ani, care a disputat primul sau sezon in Marele Circ in 2014.
Cu Button si Magnussen, McLaren, una dintre cele mai titrate echipe din istoria F1, a terminat in acest an abia pe locul 5 in clasamentul constructorilor.
Sebastian Vettel a scapat de greutatea numarului unu in Formula 1, numar pe care l-a purtat in ultimii patru ani, si de marti a inceput oficial treaba la Ferrari.
Chiar daca nu a primit permisiunea echipei Red Bull de a participa la testele desfasurate la Abu Dhabi, Vettel a vizitat boxa Scuderiei Ferrari si a facut cunostinta cu mecanici si oamenii din personalul auxiliar.
Vettel a semnat pentru trei ani cu Ferrari si va purta numarul 5 in sezonul 2015, insa contractul germanului cu Scuderia va intra efectiv in vigoare de la 1 ianuarie.
Pilotul german va face echipa in 2015 cu finlandezul Kimi Raikkonen, cel mai bun prieten al sau din Marele Circ, iar venirea sa la Ferrari este comparata de multi cu transferul lui Michael Schumacher in 1996.