Lehdistötiedotteet - Lewis Hamilton a câștigat MP de Formula 1 al Bahrainului și s-a distanțat în clasament
Lewis Hamilton a câștigat MP de Formula 1 al Bahrainului și s-a distanțat în clasament
Pilotul britanic Lewis Hamilton (Mercedes) a câştigat Marele Premiu de Formula 1 al Bahrainului, duminică seară, pe circuitul Sakhir, a treia sa victorie în patru curse din acest sezon, în faţa finlandezului Kimi Raikkonen (Ferrari) şi a coechipierului său de la Mercedes, Nico Rosberg.
Plecat din pole position şi autor al unui start excelent, Hamilton, campionul mondial en titre, a dominat cursa, la fel ca săptămâna trecută în China. El a fost înregistrat în 1 h 35 min :05 sec 809/1000 (medie: 194,478 km/h), fiind mai rapid cu 3sec380/1000 decât Raikkonen şi cu 6sec033/1000 decât Rosberg.
Britanicul, ce nu se mai impusese niciodată în Bahrein, a semnat duminică al 36-lea său succes în Mare Circ.
Iată clasamentul cursei:
1. Lewis Hamilton (Marea Britanie) Mercedes 1h35min05sec809/1000
2. Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari) la 3sec380/1000
3. Nico Rosberg (Germania/Mercedes) 6sec033/1000
4. Valtteri Bottas (Finlanda/Williams) 42sec957/1000
5. Sebastian Vettel (Germania/Ferrari) 43sec989/1000
6. Daniel Ricciardo (Australia/Red Bull) 1min01sec751/1000
7. Romain Grosjean (Franţa/Lotus) 1min24sec763/1000
8. Sergio Perez (Mexic/Force India) 1 tur
9. Daniil Kviat (Rusia/Red Bull) 1 tur
10. Felipe Massa (Brazilia/Williams) 1 tur
11. Fernando Alonso (Spania/McLaren) 1 tur
12. Felipe Nasr (Brazilia/Sauber) 1 tur
13. Nico Hulkenberg (Germania/Force India) 1 tur
14. Marcus Ericsson (Suedia/Sauber) 1 tur
15. Pastor Maldonado (Venezuela/Lotus 1 tur
16. Will Stevens (Marea Britanie/Manor) 2 tururi
17. Roberto Merhi (Spania/Manor) 3 tururi
Au abandonat: Carlos Sainz jr. (Spania/Toro Rosso), Max Verstappen (Olanda/Toro Rosso). Britanicul Jenson Button (McLaren) a declarat forfait pentru acest MP, din cauza unor probleme mecanice.
Hamilton conduce, cu 93 de puncte, în clasamentul piloţilor, devansându-i pe Rosberg (66), Vettel (65), Raikkonen (42), Massa (31), Bottas (30), Ricciardo (19) etc.
În clasamentul constructorilor, pe primul loc este Mercedes, 159 de puncte, urmată de Ferrari (107), Williams (61), Red Bull (23), Sauber (19) etc.