Usamos cookies para mejorar tu experiencia de juego y para analizar nuestro tráfico. También compartimos información de tu uso de nuestro sitio con nuestros asociados de los medios sociales, publicidad y analítica.
Detalles OK
Usamos cookies para mejorar tu experiencia de juego y para analizar nuestro tráfico. También compartimos información de tu uso de nuestro sitio con nuestros asociados de los medios sociales, publicidad y analítica.
Detalles OK
Sobre MyRacingCareerBlogTérminos de ServicioPolítica de Privacidad

Comunicados de Prensa - Ogier castiga Raliul Monte-Carlo pentru al treilea an consecutiv

Ogier castiga Raliul Monte-Carlo pentru al treilea an consecutiv

La volanul unui Volkswagen Polo R WRC si avandu-l in drepta sa pe Julien Ingrassia, Sebastien Ogier a castigat prima etapa a Campionatului Mondial de Raliuri, gazduita de Monte-Carlo. Este pentru a treia oara la rand cand triplul campion mondial francez se impune in celebrul raliu monegasc, desfasurat in acest an atat pe asfalt curat cat si pe pe zapada si gheata. Desi pare o victorie facila judecand dupa avansul de aproape doua minute fata de ocupantul celei de-a doua pozitii, Ogier a dus o lupta grea cu Kris Meeke (Citroen DS3 WRC) in prima parte a raliului. Francezul a scapat in lider detasat sambata, dupa ce Meeke a lovit un bolovan ce i-a distrus cutia de viteze si l-a fortat sa abandoneze. Celalalt mare rival al lui Ogier din acest sezon, coechipierul Jari-Matti Latavala, a abandonat dupa ce a rupt bratul stanga fata al suspensiei in urma contactului cu sansul de pe marginea specialei 11. Echipajul a fost si sanctionat cu 5000 EUR si risca suspendarea in cadrul unei etape din 2016 dupa ce a lovit un fotograf de pe margine in timpul iesirii in decor si a ales sa continue cursa fara sa verifice starea victimei. In aceste conditii, locul doi la Monte-Carlo i-a revenit celui de-al treilea pilot VW Motorsport, Andreas Mikkelsen. Norvegianul a incheiat cu 1m23s in fata lui Thierry Neuville, care a pus pentru prima data la treaba modelul Hyundai i20 in specificatie 2016. Ultimul loc pe podium trebuie sa fie multumitor pentru belgian dupa o cursa cu multe suisuri si coborasuri. Dupa un start prost in care masina a suferit mult la capitolul manevrabilitate, performantele au crescut semnificativ pe zapada de sambata iar Neuville s-a apropiat la cateva secunde de Mikkelsen. Insa in ziua finala, Neuville a pierdut timp important din cauza problemelor de transmisie. La revenirea pe Ford Fiesta RS WRC, Mads Ostberg a incheiat pe 4, in fata lui Stephane Lefebvre (Citroen DS3 WRC) si a celui de-al doilea pilot Hyundai, Dani Sordo. La capitolul abandonuri ii regasim si pe noul pilot M-Sport Eric Camilli si pe Robert Kubica. De mentionat ca Sebastien Ogier a castigat si Power Stage, ultima proba a raliului, care aduce puncte suplimentare. Ceilalti piloti care au plecat cu puncte aditionale sunt Dani Sordo (2 puncte) si Stephane Lefebvre (1 punct). Elfyn Evans (Ford Fiesta R5) a castigat WRC-2, devansandu-i pe Armin Kremer (Skoda Fabia R5) si Quentin Gilbert (Citroen DS3 R5). Reprezentantul nostru, Simone Tempestini, a avut un debut dificil in categoria secunda din mondialul de raliuri. La volanul Ford-ului Fiesta R5, Simone a avut parte de o pana de cauciuc in chiar prima zi, urmata de o iesire in decor in ziua de vineri ce l-a fortat sa revina in ziua urmatoare in Rally 2. Ziua de sambata a fost una mai buna pentru campionul Romaniei, revenind in primii 10 piloti ai categoriei si reusind chiar sa se claseze al patrulea pe PS9. Echipajul Napoca Rally Academy, Simone Tempestini / Matteo Chiarcossi, a avut pana la urma parte de o experienta foarte buna si a reusit sa incheie Monte-Carlo pe 9 in WRC-2. Francois Delecour (Peugeot 207 S2000) a incheiat raliul sau de suflet pe 16 in clasamentul genaral, pierzand a 15-a pozitie pe chiar ultima speciala. Cea de-a doua etapa a Campionatului Mondial de Raliuri este programata sa se desfasoare in Suedia in perioada 11-14 februarie.

2016-01-29 17:10:19 por DoRuF1
Me gusta: 1 | Puntuación: 1.82

Mejores Comunicados de Prensa

English Team Lotus always improving
Español Resumen de la temporada 57 para Jan Bonmatí
Português, Brasil Melhor campanha do time Lotus
Català Resum de la temporada 57 per a Jan Bonmatí
Italiano CaMex stagione 58
Italiano Prima Stagione in MotoE!
Italiano Ultim'ora...a sorpresa Minì passa in Formula 2!
Italiano NASCAR CaMex Coliseum