Δελτία Τύπου - Fanii lui Rossi cer anularea pedepsei. Sute de mii au semnat deja petiția
Fanii lui Rossi cer anularea pedepsei. Sute de mii au semnat deja petiția
Incidentul de la Sepang, dintre Valentino Rossi și Marc Marquez, i-a împărțit în două pe fanii Campionatului Mondial de Motociclism Viteză.
Italianul s-a ales cu o penalizare care este foarte probabil că îl va costa titlul de campion. În acest moment, este lider în clasament și are 7 puncte în fața lui Jorge Lorenzo, colegul său de la Yamaha, dar va pleca de pe ultimul loc în grilă la ultima cursă a sezonului, la Valencia.
În acest moment, petiția este scrisă în 8 limbi (engleză, italiană, spaniolă, franceză, indoneziană, japoneză, olandeză și rusă), iar autorii ei susțin că decizia luată împotriva italianului face competiția de rușine, fiindcă "acceptă tactici murdare, pedepsindu-l pe Rossi, care concura pentru titlu în timp ce era hărțuit și sabotat de Marc Marquez".
Fanii lui Rossi cer anularea sancțiunii dictate pe numele italianului, pentru a păstra o luptă corectă pentru titlul mondial în ultima cursă. "Astfel, ați restaura integritatea sportului".
Până acum, aproape 536,443 de persoane au semnat petiția lansată duminică pe site-ul change.org și care este adresată directorului de curse de la MotoGP, Mike Webb, oficialilor Federației Internaționale de Motociclism și șefului de la Yamaha, Lin Jarvis. Petiția ar fi trebuit sa se opreasca la 500.000 de semnături, când va fi trimisă celor cărora le este destinată, dar șansele ca decizia să se schimbe pe baza acesteia sunt practic nule.