Comunicats de Premsa - Hamilton și Vettel încep în forță sezonul de F1 și se distrează pe cinste. Dialog savuros și hohote de râs
Hamilton și Vettel încep în forță sezonul de F1 și se distrează pe cinste. Dialog savuros și hohote de râs
Rivalitatea dintre Lewis Hamilton (Mercedes) și Sebastian Vettel (Ferrari) ține capul de afiș și în noul sezon de Formula 1
Hamilton și Vettel au prefațat cursa de la Melbourne într-un mod cât se poate de plăcut. Flancat la conferința de presă de piloții de la Ferrari (Raikkonen - locul al doilea în calificări și Vettel - locul al treilea), britanicul de la Mercedes, care e deținătorul titlului mondial, a dat tonul discuției amuzante. A încercat să îl implice în schimbul de replici și pe Kimi Raikkonen, dar finlandezul a afișat o atitudine demnă de porecla sa - "Ice Man" (Omul de Gheață).
"Am folosit același mod de pilotaj în Q2, până la finalul Q3, nu a fost niciun buton în plus, niciun mod extra pe care să îl fi activat", a spus Lewis Hamilton, la conferința de presă la finalul calificărilor de sâmbătă.
"Dar ce ai făcut până atunci?", l-a întrebat Vettel, afișând un zâmbet larg.
"Așteptam să fac un tur bun, să îți șterg zâmbetul de pe față", a răspuns Hamilton, râzând.
Un reporter a făcut ca schimbul de replici să continue. L-a întrebat pe Vettel dacă abia așteaptă să reia duelul și să fie el cel care îi șterge zâmbetul de pe față lui Hamilton, iar germanul de la Ferrari a răspuns: "A spus-o atât de rapid, încât prima dată nu m-am prins, dar acum m-am prins, mulțumesc că ai repetat. În principiu, de asta suntem aici, ne distrăm. Dacă lui asta îi face plăcere... vom vedea ce va fi, duminica se descurcă destul de bine".
"A fost o glumă", i-a transmis Hamilton, în timp ce îl bătea prietenește pe braț.
"Știu. El (n.r. Hamilton) e liber să dea o petrecere în seara asta, eu și Kimi sperăm să petrecem mâine", a răspuns Vettel.
"Kimi petrece tot timpul", a spus Hamilton, tot în spirit de glumă, apoi i-a aruncat o scurtă privire impasibilului Raikkonen, care nici măcar nu a schițat vreun zâmbet. După ce a văzut că finlandezul nu reacționează, britanicul de la Mercedes a izbucnit în hohote de râs, amuzat de atitudinea lui "Ice Man".
Lewis Hamilton și Sebastian Vettel sunt la egalitate la numărul de titluri câștigate în Formula 1: britanicul a fost campion mondial în 2008, 2014, 2015 și 2017, iar germanul în 2010, 2011, 2012 și 2013.